|
|
- Capitolul I - Răsărit şi ceaţă - Partea I -
( În iubire nu există mai mult sau mai puţin. Energia se întemeiază pe iubire, dar iubirii nu-i poţi porunci. )
***
Furişându-mă încetişor pe scările cufundate într-o umbră omniprezentă, vreau să ajung cât mai devreme pentru a prinde răsăritul conturat prin ceaţa obscură, care se încolăcea printre nori. Ating primele fire ale nisipului cu picioarele goale, lăsând ca mărgelele aurii să mi se înfigă neplăcut în tălpi - scot bricheta din buzunar şi-mi aprind ţigara din colţul gurii - fumul opac se ridică încet din capătul ţigării, ridicând cu el scrum negru, şi-l aruncă în apa învolburată, aprinzând răsăritul, care se transformă, treptat, într-o bilă de argint viu colorat în purpuriu şi în culori roşiatice. Galben, portocaliu, roşu, apoi albastru deschis pe la margini, reflectându-se-n apă, culorile acaparează încet ceaţa, care se dizolvă, ridicându-se în straturi groase din azuriul apei.
- Mirona, Mirona, Mirona!
Nu răspund, inspirând ameţită mirosul greoi al fumului, în timp ce pe gât îmi aluneca gustul ţigării, amar şi de rugină, care se amesteca cu stratul subţire de fum otrăvitor, în timp ce acesta se depunea repetat pe pereţii plămânilor.
- Mirona, aici erai !
Taci, taci! gândesc eu, privind vrăjită răsăritul - apa se lovea de stâncile negre, aşezate strategic în mare, ca să permită soarelui să controleze valurile cu aura sa portocaliu-aurie. În spatele meu, cineva călca apăsat pe nisip, răsuflând din greu. Îşi pune o mână pe umărul meu - e înmânuşată şi grea, dar când întorc privirea o observ pe Maria, spălătoreasa, o cucoană foarte cochetă, care nu-şi murdăreşte mâinile deloc. Părul îi miroase a detergent, iar nasul coroiat îi e acoperit de pistrui abia vizibili sub şuviţele negre care-i atârna pe nas şi pe ochii verzi-auriţi. Pomeţii bine conturaţi sunt vopşiţi în roşu, iar adâncitura obrazului e decorată cu o roşeaţă permanentă. Buzele de un roşu nenatural îi tremură - murmură ceva, în timp ce mă trage alarmată înspre scări.
- Te cheamă mamă-ta! zice ea şi-şi trage răsuflarea, în timp ce eu alerg alarmată pe scări.
Sus, mama-mi zâmbeşte şi-şi aranjează părul, în timp ce vorbeşte răguşit cu mine, înt imp ce emoţia i se infiltrează evidentă în glas :
- Mirona, domnul de aici e cel care lucrează la redacţie!
Privesc tânărul care-şi drege glasul. Dar nu vorbeşte cu mine - continuă cu mama, parcă nu m-ar fi văzut. Ce se-ntâmplă aici? gândesc eu, cu o expresie de adâncă necunoaştere.
|
|
) . nu ai greseli de gramatica sau de exprimare. povestea ta promite mult. abia astept continuarea